Cosmopolitisme

Conversatie la telefon cu cineva relativ recent emigrat din Romania. N-are importanta unde. Intr-o tara vorbitoare de limba engleza, in orice caz. Din vorba in vorba, constat imediat un puternic accent englezesc. Ceva in genul accentului italienesc al lui Lucescu, care intr-o paranteza fie spus sta pe coclauri rusesti de ani buni de zile, probabil o vorbi italiana pe-acolo.

Accentul amicului nostru se intampla a fi foarte ciudat si fara o stapanire a limbii engleze foarte solida. Intrebat daca doreste sa vorbeasca in engleza, a raspuns afirmativ, insa conversatia s-a incheiat inainte de a incepe pentru ca dumnealui nu putea sustine un atare dialog. Drept pentru care, i-am recomandat, si recomand si altora, ca inainte de a isi uita propria limba, sa fie siguri ca o invata pe cea straina, iar apoi pot adauga accente si alte scheme.

Nu am pretentia ca sunt expert in nici o limba, desi intr-o oarecare masura ma descurc in cateva, si vreau sa subliniez ca nu am nimic impotriva folosirii anumitor expresii sau cuvinte de-a dreptul intraductibile de care m-am lovit personal cum ar fi summit, submit, logare, chiar si google, make sure, ca sa nu mai zic facci pace col cervello sau dare alla luce etc  expresii care nu doar ca reclama o traducerea nepotrivita, dar chiar s-au impamantenit in limbajul curent si suna mai bine in limba respectiva decat in romana, plus ca au un suc propriu al limbii respective care s-ar pierde prin traducere. Aaa, si iubesc pe cei care vorbesc romaneste dar cand spun numele unui oras gen Melbourne, Milano, Barcelona etc coafeaza pronuntia numelui in asa fel, incat nici cel mai bastinas bastinas nu ar putea sa o pronunte mai bine. In fine, inteleg toate astea, dar sa o dam pe accente si sa vorbim “romgleza”, “italiro” asta chiar este peste puterea mea de toleranta, si-asa destul de ingusta.