Despre conflictul dintre parinti si copii

Nu spre judecata sau spre osanda, nici cu manie sau repros, ci spre impartasirea unui punct de vedere.

Auzim adeseori de “conflict intre parinti si copii”. Cred fiecare a avut conflicte cu parintii. Pe diverse motive, insa mai mere celalalt “nu intelege”. Nu ca ar vorbi alta limba. Ci pentru ca apare lipsa de intelegere empatica a celuilalt. Si pentru ca orice parinte si orice copil isi iubeste, cel putin la inceputuri, prima sa ruda de sange a vietii, cum se poate totusi evita acest conflict. Mai intai trebuie inteleasa neintelegerea sau cum apare acest conflict.

Parintii sunt mereu ocupati cu serviciul si au putin timp, cand ajung acasa, sa asculte copilul. Ori prea precipitati cu problemelor lor si intoxicati de deseurile psihice adunate in viata lor – de problemele lor de adulti – incat ce timp mai ramane sa isi asculte copiii? Copiii sunt pentru multi parinti o igiena a propriei vieti, copiii sunt cei care spala cenusiul vietii parintesti. Satisfactia muncii parintesti. Parintii muncesc pentru copii. Devine astfel copilul o prelungire a ego-ului, o prelungire a parintilor, dar aici deja e alta discutie. Cei mai multi copii vor sa isi cladeasca ei propria bunastare, iar banii castigati de ei sunt cei apreciati, nu cei dati de parinti. Insa aici incepe alta discutie.

Greseala numarul unu pe care multi parinti o fac este ca nu asculta copiii. Indiferent de situatia  intampinata – poate fi vorba de o problema la scoala, cu un prieten, o cazatura mai serioasa, o stare mai putin buna, o despartire, o problema la servici etc. – multi parinti sar imediat sa dea sfaturi. Asa zise parintesti. Adica in loc ca atentia sa fie focalizata pe problema in sine – vorba unui prieten, te-ai bagat in mocirla, acum trebuie sa si iesi – in loc sa se gandeasca cum ar face ei sa iasa din problema respectiva, sau cel mai bine, doar sa asculte, pentru ca diagnosticul si tratamentul trebuie – sau cel putin ar trebui – sa il dea bolnavul, multi parinti adesea incep cu morala. Sau cu manifestarea frustarii. Sau si mai rau, cu enervarea pe loc. Ceva de genul: “da, pentru ca ti-am spus sa nu…” sau “sa nu te mai prind ca mai vorbesti cu cutare” sau “e de la prostia aia pe care ai mancat-o”. Parintii incearca sa rezolve ei problema copiilor lor, lucru nu doar detestat de copil, dar apare astfel situatia incare parintii fac un rau propriilor lor copii, privand copilul de sansa de e rezolva problema. “Tu nu stii, eu am trecut prin astea” sau “eu am fost ca tine, tu n-ai fost ca mine” sau “esti copil, tu nu stii, asculta-ma pe mine si iti va fi bine” sau “n-ai ce sa cauti tu acolo, eu am fost si am vazut cum e”. Copiilor li se ia astfel puterea si le se subestimeaza tocmai ce au ei cel mai de pret: forta vitala fenomenala de adaptare la orice situatie a vietii. Nu mai este lasat sa lupte. Se naste o noua lupta. Apare situatia ca copiii lupta impotriva parintilor pentru dreptul lor de a lupta. Si incearca sa le comunice parintilor solutia lor. Sunt parinti care nu doar ca nu accepta, dar trag si verdictul final inainte de orice analiza: “E, daca faci dupa capul tau, cu mine ai terminat-o” sau “nu ai sa faci asa, nu ai sa reusesti niciodata”. Reiese din text atitudinea negativista care subestimeaza copilul, inutil de adaugat ca este o atitudine proasta.

Astfel apare un conflict inutil intre copil si parinte. Copilul incearca apoi sa isi convinga parintele ca problema pe care el o are nu este cea pe care parintele o vede, pentru ca parintele vede problema strict prin gandirea sa de tip emotional. Solutia copilului este alta. Parintele incepe si ofera solutii si sfaturi pentru ca copilul pare slabit, neajutorat si dezorientat, uitand de faptul ca nu de solutii ci de ascultare are nevoie copilul. Oferind solutii copilului in loc de oferit variante, se va slabi increderea pe care copilul o are in el si va crea o oarecare dependenta de parinti. In cele mai fericite cazuri, dupa ce parintii nu mai sunt, copilul isi va idolatriza parintii, dar va fi in incapacitatea de a se descurca in fata problemelor vietii. Dependenta de parinti este o pseuodorelatie pentru ca intr-un anumit moment al vietii copilul va realiza acest lucru si se va simti tradat si furat. Se va simti controlat si obligat.

Parintii trebuie sa asculte copii si sa ii ajute sa gaseasca singuri solutia. Parintii trebuie sa ii incurajeze sa descopere singuri optiunile chiar acolo unde optiunile par niste drumuri inchise. Sunt multe cazuri in care solutiile teoretice nu exista, insa prin practica, munca si rugaciune s-au rezolvat probleme grave. Ochii te sperie, mainile te scapa. Sau Dumnezeu, mai bine zis, te scapa.

Concluzia: copiii nu au nevoie de sfatul parintilor, iar parintii ar trebui se abtina in a da sfaturi copiilor! Copii au nevoie doar sa fie ascultati, din partea parintilor este nevoie de incredere in puterile copiilor lor si de sprijin in ceea ce ei fac, indiferent de decizia pe care copiii o iau. Copiii cresc, iar problemele depasite de ei insisi ii vor face mai puternici, ii vor face sa aiba mai multa incredere in ei chiar daca parintii se tem ca ei nu ar putea depasi momentul respectiv. Ajutorul din toata inima, dar din umbra, astfel incat copilul sa creada ca problema a depasit-o singur este metoda ideala de altruism parintesc.

Sunt cazuri in care copii aleg drumuri vicioase: jocuri de noroc, aventuri primejdioase, sau alte situatii considerat imorale, pacatoase etc. Alt subiect.

Odata problema depasita cu ajutorul foarte discret al parintilor copiii vor fi fericiti ca au avut succes. Ei vor realiza – sau nu – ca parintii le-au fost alaturi si ii vor coopta in continuare in viata lor. Uneori parintii spun: “e, ti-am spus eu” sau “vezi daca ma asculti” sau “noroc ca am zis sa faci asa”. De evitat. Este o replica proasta. Prin asta se deroga succesul copilului parintelui. Parintele fura practic succesul. Nu este meritul tau, e meritul meu practic asta se spune. Insa discretia totala va face loc unei prietenii intre parinte si copil. Multi parinti tanjesc dupa o astfel de prietenie, insa nu stiu sa isi faca prieteni pe copii lor pentru ca prietenia copilului este greu de castigat. Este mult mai usor sa iti faci prieteni pe cineva strain. Sunt multi parinti care spun: “toata lumea ma iubeste, cu toti ma inteleg, insa numai cu tine nu”. Da, pentru ca isi trateaza copiii ca o prelungire a eului personal. O alta viata, dar tot a lor, pe care incearca sa o influenteze si sa o controleze cu toate influentele pe care un parinte le are asupra copilului sau. Nimic mai gresit. Copiii sunt o entitate unica si trebuie tratati cu sfiala, mai ales atunci cand problemele vietii incep sa fie constientizate, experimentand atat suferinta cat si dragostea.

Advertisements

About scstefan1

Melbourne
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s