Cum a murit Eminescu

2009 este anul deşteptării, un an aflat sub semnul Eminescu. Au trecut o sută şi douăzeci de ani de la moartea sa. Pentru prima oară circumstanţele reale ale morţii sale sunt puse în discuţie publică iar conturul activităţii sale politice şi jurnalistice este luat în calcul pentru a desluşi dispariţia sa abruptă. Puţină lume ştie cum a murit Eminescu: lovit în cap în timp ce cânta “Deşteaptă-te române”!
Manualele şcolare sunt pline de Eminescu dar omit astfel de mici “amănunte” continuând perseverent să descrie circumstanţa morţii lui Eminescu ca urmare a îmbolnăvirii acestuia de o boală venerică. S-au nascut acuzatii: ca se minte, a profesorii de limba română predau tâmpenii peste tâmpenii pe seama lui Eminescu, ca se falsifica istoria.

Cum a murit Eminescu – ultimele lui ceasuri, povestite de un martor ocular – o inedita relatare legata de moartea lui Eminescu. (Editura Criterion – “Boala si moartea lui Eminescu”, N Georgescu. Redam mai jos, integral si conform cu originalul, relatarea de presa aparuta in “Universul”, Bucuresti, 28 iunie 1926, p.3, reluata in “Cuvantul Ardealului”, Cluj, 1 iulie 1926, si in “Primavara”, Sannicolau Mare, 4 iulie 1926.

A murit in bratele frizerului Regelui Modestia acestui om da o valoare speciala datelor furnizate de el, date cari nu sunt in nici un caz lipsite de interes. D. Dumitru Cosmanescu, fost intr-o vreme coafor al Regelui, avand pravalie sub vechiul Jockey-Club, “il servea” adeseori pe Eminescu, care venea acolo impreuna cu alti prieteni: “Era un om domol si foarte asezat. Vorbea totdeauna frumos, ori cu cine ar fi stat de vorba si avea mare placere sa-l servesc eu. Cum intra intreba: “Da’ unde e Dumitrache?” Eu, ca unul care, slava Domnului, la varsta mea pot zice ca sunt “specialist” si ca am servit mii si mii de oameni, mi-aduc aminte si acum ca avea un par frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustata, mica, era tot neagra. De imbracat nu l-am vazut niciodata rau imbracat, ii placeau cravatele negre, facute “funda”. Vorbea cu mine, vorbea cu lucratorii, si mai ales sedea de vorba cu d. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindca Ardeleanu era om citit, si fusese si la Paris, studiind sa se faca avocat. * Cand s-a intamplat nenorocirea ca s-a imbolnavit, Eminescu a fost dus la Sutu, unde i s-a dat o camera a lui, mai buna ca altora. Ma chema tot pe mine sa-l servesc si acolo, si ma duceam bucuros. Uneori veneau sa-l vada prieteni, Grigore Manolescu, Hasnas, si altii care-i ziceau lui Eminescu “maestre” si el radea, batandu-i pe umar. Cat a stat la Sutu, eu cel putin nu l-am vazut altfel decat scriind. Scria toata ziua, coli peste coli, si era foarte linistit. Dar soarta a facut insa ca intr-o zi sa-l vad murind, as putea zice, pe bratele mele. Venisem la Sutu, cam pe la 3 dupa amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald in camera, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: “Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te, Romane!” Eu care stiam ca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vede ca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante Desteapta-te, Romane, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce. Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi: “Dumitrache, adu repede doctorul ca ma prapadesc… Asta m-a omorat!” L-am luat in brate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-am potrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange. Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-auda vorba afara, ca nu e nimic… Dar dupa o jumatate de ora, bietul Eminescu murise!” * Din ultimele cuvinte scrise de Mihai Eminescu: “Pana ce mor, Pleaca-te ingere”.

„Stelele ’n cer”
Harietta Eminescu, sora poetului, scrie la fel : 
 
”Atata va spun si va rog sa spuneti la toti ca nenorocitul meu frate a murit în cea din urma mizerie si moartea i-a fost cauzata prin spargerea capului ce i-a facut-o un nebun, anume Petrea Poenaru. Sa fereasca Dumnezeu si pe cei mai rai oameni din lume sa fie instalati la d-rul Sutu, ca fiecare va avea sfarsitul iubitului meu frate.”  
 
in halatul sau de spital s-au gasit, dupa moarte, ultimele doua poezii scrise de Eminescu:  
 
„Viata” si  
 
„Stelele ’n cer”  
 
Stelele ’n cer Deasupra marilor  
Ard departarilor  
Pana ce pier. 
 
Dupa un semn  
Clatind catargele, Tremura largile  
Vase de lemn :  
Niste cetati  
Veghind întinsele  
si necuprinsele Singuratati.  
 
Orice noroc  
si ’ntinde-aripele Gonit de clipele Starii pe loc. 
 
Pana ce mor,  
Pleaca-te îngere  
 
La trista-mi plangere Plina de-amor. 
 
Nu e pacat  
Ca sa se lepede Clipa cea repede 
Ce ni s-a dat?” 
 
– publicate ambele în Fantana Blandusiei din 1 august 1889.
Advertisements

About scstefan1

Melbourne
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s