HRISTOS A INVIAT!

         

 

Vreau azi sa ne aducem aminte de putin de Parintele Calciu.

 

 

Remember Părintele Gh. Calciu

(23 noiembrie 1925 – 21 noiembrie 2006)

                                                                                                            Cătălin Silvio Ştefan

                                                                                                           

 

Pe părintele Gh. Calciu am avut bucuria să îl cunosc personal. Ultima oară a fost în Săptămâna Patimilor, în anul 2004, la Biserica Mihai Vodă din Bucureşti, lângă podul Izvor. Era un sfânt în viaţă, cum l-a numit în acea seară Părintele Adrian Beldianu. Părintelui Dumitru Coman i-a fost profesor si diriginte, la seminar, şi şi-l aminteşte ca un om absolut extraordinar, era mărunt şi cu o personalitate deosebită.. Părintele Calciu avea în ochi focul sacru şi când vorbeai cu el, simţeai cum te pătrunde cu privirea până în adâncul fiinţei tale. Te certa cu zâmbetul pe buze şi vorbea cu mare responsabilitate. La sfârşitul predicii a stat de vorbă cu noi şi a făcut câteva fotografii. Ne-a povestit apoi din patimile pe care le-a îndurat în perioada comunistă: 21 de ani de inchisoare, dintre care 10 ani într-o celulă goală, fără absolut nimic în ea, fără fereastră, într-o cămaşă şi nişte pantaloni rupţi, fără nasturi, fără curea, şi cu mâncare doar de câteva ori pe săptămână. Ne-a spus atunci cum avea voie să se odihnească doar 6 ore pe zi pe o scândură de lemn, după care scândura îi era luată şi următoarele 18 ore aveau să fie petrecute pe piatră, singur în celulă. Cu toate acestea, Părintele a continuat să săvârşească Sfânta Liturghie în fiecare duminică sau sărbătoare mare. În 1984 a fost eliberat şi i s-a impus să părăsească ţara, iar din 1985 a slujit la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din oraşul Alexandria, statul Virginia. Citându-l pe Preafericitul Teoctist care l-a moartea Părintelui Galeriu a spus că nu a fost o moarte, ci o înviere, aş spune ca învierea Părintelui Calciu a avut loc la Washington şi a rămas în istorie ca unul dintre cei mai de seama duhovnici români, dizident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului.   

 

 

Gânduri duhovniceşti despre Paşti şi Înviere

                                                         Preot Gh. Calciu

 

Sfintele Paşti, când prăznuim Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este o sărbătoare solemnă. Bucuria ei este de altă natură decât cea pe care o simţim la Naşterea lui Iisus, când ne străduim să facem din inima noastră o peşteră spirituală în care pruncul Iisus se va naşte. Acolo, la Crăciun, stăm uimiţi în faţa minunii prin care Dumnezeu cel neîncăput, cel fără de început, cel care a făcut lumea aceasta minunată şi cerul, şi pământul se mărgineşte pe sine într’un prunc micuţ şi fragil, culcat într’o iesle, încălzit numai de prezenţa animalelor şi de dragostea Maicii Sale şi a lui Iosif logodnicul.

 

Parcă la Crăciun încă nu L-am integrat înlăuntrul nostru pe Hristos, încă este Pruncul minunat venit din cer, avem un oarecare sentiment de exterioritate faţă de Dumnezeu Fiul. De Paşti, prin postul de ispăşire şi prin faptul că L-am văzut pe Dumnezeu între noi, având chipul şi statura noastră, suferind ca noi, sângerând, chemându-şi Tatăl din ceruri, rugându-se pentru cei ce-l chinuiau – virtual, am fost şi noi printre printre aceia – bucuria noastră este mai interioară, Iisus ne-a integrat prin suferinţă şi prin iertare.

 

Oamenii sunt mai liniştiţi de Învierea Domnului, mai interiorizaţi. Învierea aduce o bucurie mai liniştită, nu trebuie să alergăm aşa cum încercam de Crăciun să ajungem la Peştera Naşterii. Dumnezeu Omul este în noi, în suferinţa noastră, în pocăinţa noastră, în purificarea noastră prin post şi prin reconvertire. Slujbele frecvente şi mai lungi, durerea inimii noastre pentru păcatele såvârşite, deniile şi privegherile ne înalţă treptat spre o apropiere de Dumnezeu. Si duhul nostru este mai râvnitor către pocăinţă şi mai sârguincios spre rugåciune.

 

Când eram copil posteam cu osârdie, desi nu era uşor pentru noi copiii, dar îngerul nostru păzitor ne ferea de ispita oalelor cu lapte din cămară şi de smântâna atrăgătoare. Si chiar dacă mai greşeam, ştiam că părintele ne va ierta la spovedanie, căci noi nu aveam nici o îndoială că intervenţia părintelui pe lângă Dumnezeu era fără greş. De altfel, părintele ştia toate păcatele noastre încă înainte de a le mărturisi noi; legătura lui cu cerul şi cu îngerii noştri păzitori era foarte strânså şi nimic din cele ascunse ale noastre nu-i erau necunoscute.

 

La înjumătăţirea postului, Miercuri, mama ne chema pe cei mai mici – cei mari erau la lucrarea câmpului, a viei, etc. şi ne punea să numărăm ouăle. În anii buni, putinile erau pline cu ouă albe, de cele mai multe ori aveam peste trei sute de ouă; în anii mai slabi aveam peste două sute. Cea mai tainică treabă pe care o făcea mama era în serile de Martie, când la lumina unei lumânări, cerceta ouăle alese de ea pentru a le pune la cloşcă. Ouăle cu bănuţ le punea de o parte. Din ele urma să iasă puii care vor face ouăle pentru Paştele anului următor. Ce taină a vieţii cunoştea mama, cu câtă convingere făcea ea cruce peste ouăle care vor scoate pui. Tare mi se părea mie că treaba pe care o fåcea mama semăna într’un fel pe care nu-l înţelegeam, cu Învierea.

 

Pe urmå erau spovedaniile. Părintele împărţise satul în trei grupe: copiii, care erau spovediţi mai la începutul postului, de obicei, mergeam pe rând cu toată clasa şi cu învăţătorul, flăcăii şi fetele care urmau la mijlocul  postului şi bătrânii care veneau la urmå. Aăa cum am spus, nu era chip să ascunzi de părintele ceva. Dacă evitai să spui o ceartă sau un mic furtişag, părintele te şi întreba: «Dar cearta cu cutare cum a fost?»

 

Mergerea la spovedanie avea un ritual specific satului noatru. Părintele ne anunţa în bisericå: «Cei care veniţî la spovadă să ştiţî că asta înseamnă că aduceţî un dar pe altarul unde se va săvârşi jertfirea lui Iisus şi acest dar este chiar sufletul vostru. Prin spovedanie va curăţiţi de påcate. Să nu veniţî la altar cu un suflet mânjit de tot felul de necurăţenii şi, mai ale, împăcaţi-vă cu  vrăjmaşii voştri. Stiţî că eu cunosc certurile dintre voi şi când vă voi spovedi şi voi întreba daca te-ai impăcat cu cutare, ce-mi vei råspunde. Ia ascultaţî ce zice zice Mântuitorul! Si părintele citea din Biblie mai frumos decât domnul învăţător: «Deci dacă îţî vei aduce darul tău la altar şi acolo îţî vei aminti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasa-ţî darul acolo, înaintea altarului şi mergi mai întâi de te împacă cu fratele tåu şî numai după aceea întoarce-te şi adu-ţî darul tău» (Mt. 5: 23-24). Copiii mei, să nu aduceţî la altarul Domnului un suflet împuţit de urå şi de vrăjmăşie, că vrăjmaş îi vei fi lui Hristos.

Aşa că, în zilele când ne venea rândul la spovedanie, toţi, mari şi mici, ne ceream iertare de la părinţi, de la bunici, între noi, de la vecini şi de la vrăjmaşi. Că pe urmă venea rândul vrăjmaşului şi ne-ar fi spus ca nu am venit să ne luăm «iertăciune» de la el.

 

 

În Noaptea Învierii, părinţii ne sculau din somn aproape de miezul nopţii. Deşi de cu seară îi rugam pe părinţi să nu ne lase să dormim, ci să ne scoale cu zorul, deşteptarea ne era foarte grea. Dar cum ne sculam, ca să ne sperie somnul, mama avea lângă patul nostru un lighian şi o cană mare de apă foarte rece, pe fundul căreia tremurau în undele apei două ouă: unul roşu şi altul alb. Oul roşu simboliza sănătatea trupului şi a sufletului, iar cel alb, curaţenia inimii. Ne primeneam, ne curăţam de gânduri rele şi alergam, în cele din urmă, învioraţi, la biserică. Acolo, aceleaşi grupuri de cântăreţi de la prohod şedeam la locurile noastre, aşteptând cu înfrigurare momentul în care toate candelele şi lumânările vor fi stinse, iar biserica se va scufunda într’un întuneric adânc. Numai o luminiţă mică, în altar, va străluci ca o promisiune de la mormântul lui Iisus. Cu acea luminiţă, preotul va ieşi pe uşile împărăteşti chemând cu glas mare: Veniţi de luaţi lumină! În biserică se făcea o învălmăşeală nezgomotoasă şi cântăreţii izbucneau într’un triumfător Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le!

 

 

Advertisements

About scstefan1

Melbourne
This entry was posted in Religious. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s